Liviu Radu

Costi Gurgu este un scriitor unic în literatura SF din România şi face parte dintr-un grup restrîns de autori din întreaga lume. Încă de la Minunata Caora a dat dovadă că poate imagina într-un mod credibil o lume nonumană, iar cu Reţetarium a demonstrat că n-a fost vorba de o întîmplare, că are acestă capacitate de a concepe societăţi în care regulile sunt altele decît cele din jurul nostru – o capacitate foarte rar întîlnită.

Am avut privilegiul de a citi şi prima versiune a romanului. Chiar dacă îmbunătăţirile sunt evidente, chiar dacă autorul a adăugat multe evenimente, a dezvoltat intriga şi a personificat mai bine eroii, nu putem să nu remarcăm faptul că esenţa romanului – adică imaginarea unei lumi în care gustul produce o plăcere deosebită, deci apariţia unei societăţi cu legi proprii de funcţionare, în care această plăcere joacă un rol important – a rămas aceeaşi de la bun început. Regulile lumii în care reţetele au un rol major, în care reţetarii devin nişte personaje marcante ale societăţii, au fost foarte bine definite, iar autorul ne lasă să le descoperim treptat, fără expuneri didacticiste care ar fi redus farmecul poveştii.

Reţetele prezentate atît la începuturi de capitol, cît şi în decursul volumului, dovedesc nu numai imaginaţie ieşită din comun, dar şi un simţ aparte al umorului. Sincer vorbind, cînd am citit romanul lui Costi am avut impresia că acesta a început treaba în glumă – amuzîndu-se copios de ceea ce-i trecea prin minte – apoi a început să se ia din ce în ce în ce mai în serios, sfîrşind prin a închipui nu numai scene dinamice, dar şi evenimente tragice. Astfel, reţetele de la începutul volumului au îndeosebi scopul de a şoca şi amuza, în timp ce acelea din partea de final a romanului sunt încărcate de înţelesuri mai profunde. Scena ce descrie ieşirea pe furiş din oraşul asediat, prin anusul animalului ce alcătuieşte acest oraş, este plină de umor tocmai prin stranietatea şi absurdul unei asemenea situaţii.

În ciuda acestor elemente comice prin bizarerie, Costi Gurgu a dat dimensiuni tragice personajelor, prin ambiţii şi ţeluri foarte omeneşti, deci pe care le putem pricepe şi aprecia. S-ar putea considera că aceste caracteristici umane ale unor personaje nonumane ar putea să reprezinte o scădere a calităţii romanului. Opinia mea este că nu se poate vorbi de aşa ceva. În primul rînd, un roman în care cititorul nu are nici un reper la care să se poată raporta devine nu numai greu de înţeles, dar şi puţin atrăgător. În al doilea rînd, autorul ne sugerează că nu suntem deosebit de originali, că păcatele şi obsesiile noastre pot fi caracteristice şi altor lumi. Iar acest lucru dă o valoare suplimentară unui roman deosebit de valoros.


Costi Gurgu – Reţetarium
Editura Tritonic, Bucureşti, 2006